Critică de artă  Dr. Alexandru Sonoc

DEMISTIFICAREA FRUMOSULUI

Expoziția Demistificarea frumosului, pe care o deschidem astăzi 17 martie 2025 la Galeria de Artă din Alba Iulia, urmărește, în intenția pictorului Radu Goia, să aducă în atenția publicului o percepție clasică a frumosului, într-o interpretare inedită și profundă.
Demersul său artistic, susținut nu numai de un talent nativ, ci și de neobosite eforturi cognitive și de desăvârșire tehnică, de voința și chiar plăcerea sa de a schimba idei cu confrații și cu alți semeni ai săi, reflectă o largă diversitate de reacții afective, rezultate ale unor eforturi introspective, de evaluare și prelucrare a unor amintiri și aspirații, dar și a stimulilor pozitivi și negativi veniți din exterior, din natură, din societatea în care trăiește, din realitatea care stârnește angoase, dar și speranțe, încurajând încrederea în capacitatea creatorului de a se purifica prin arta pe care o făurește și pe care, oferind-o lumii, contribuie astfel la ameliorarea ei, la eforturile redemptorii de eliminare a răului care roade la temeliile ei.
Într-o lume agitată, care sub copleșitoarea avalanșă de informații de o veridicitate, calitate și utilitate discutabilă, preparată și propagată electronic de “formatori de opinie” de cele mai diverse calibre, de la simplii “prieteni virtuali”, adeseori destul de obscuri, la binecunoscuți mercenari din gazetărie sau chiar la mereu tenebroșii “actori statali”, în care mass media promovează agresiv consumerismul și modelele semidocte ale unei mondenități care relativizează valorile morale și estetice, omul pierde treptat deprinderea de a zăbovi și de a reflecta asupra realității înconjurătoare, asupra frumuseții naturii și a lucrurilor mărunte, asupra micilor evenimente cotidiene, asupra semenilor noștri și a sinelui, a măsurii în care cele ce au fost se regăsesc în prezent și a măsurii în care viitorul se naște din cele se sunt azi. Distanțându-se critic de aspectele negative ale realității cotidiene, căutând binele și frumosul, participând la eforturile de păstrare și promovare a acestor componente care definesc arta autentică, perenă, izvorâtă din pasiune, din iubire de natură, de oameni și de cetate, Radu Goia respinge decorativismul comercial, facil și desuet, dar perceput ca “tradițional”, dar mai ales variatele și din păcate tot mai numeroasele manifestări ale artei contemporane care urmăresc succesul prin exhibarea tenebroaselor abisuri interioare ale făuritorilor ei, prin contestarea vehementă și chiar violentă de către aceștia a unei estetici considerate de ei ca fiind ancorată în canoane academiste și, totodată, maniera în care aceștia, care rareori mai urmăresc desăvârșirea tehnică, intelectuală și spirituală a creatorului ori implicarea sa cu adevărat terapeutică în societate, ajung prin număr și prin solidaritatea dintre ei să constituie o castă ce își arogă funcții de arbitraj, de evaluare, cu devastatoare consecințe atât pentru artă, cât și pentru societatea în care trăiesc, căci arta pe care o promovează, deși contestară, este rareori cathartică dincolo de nivelul individual al creatorului, este greu de înțeles și de apreciat de către un public sincer, mai larg decât grupul de apropiați ai acestuia, dar atașat afectiv de alte forme de expresie artistică.
O astfel de artă, accentuat experimentalistă și individualistă, își pierde din forță și, implicit, din valoarea sa de instrument al primenirii societății.
Lucrările lui Radu Goia expuse aici, care se inspiră din lumea reală sau abordează abstractul, uneori întrepătruns cu realul, reflectă dorința de desăvârșire a creatorului, capacitatea de renaștere a puterii sale creatoare și lupta sa împotriva răului interior și exterior, forța regeneratoare a diferitelor arte, ca o reflecție a diversității, frumuseții și energiilor naturii, dar și angoase, precum războiul, boala, foametea și sărăcia, abuzul emoțional, violența. Pictorul recurge la un vast repertoriu de simboluri și personaje simbolice, precum peștii, pasărea Phoenix, focul, fierarul și alchimistul ca reprezentând forțele creatoare, distrugerea și regenerarea, florile, ca simbol al frumuseții, al vieții, dar și al efemerității, vârstnicul ca întruchipare a înțelepciunii, a detașării de lume, de efemer, ceasul, sărbătorile sezoniere, copiii și păpușa, ca simboluri al trecerii timpului, banii ca expresie a bunăstării și influenței, dar și al corupției, lampa ca reper moral, oglinda care reprezintă Cealaltă Realitate sau Lume. Ele vorbesc despre diferitele vârste ale omului: copilăria, ca epocă a începuturilor, a inocenței, a nonșalanței, a visurilor și fanteziei, a pregătirii pentru viață, dar și a maximei vulnerabilități, despre adolescență, cu aspirațiile ei, cu spiritul ei rebel, dar și despre senectute, ca vârstă a unei înțelepciuni date de acumulările de experiențe de viață și de reflecția asupra lor, de compasiunea pe care acestea o generează, dar și ca vârstă a detașării de cele lumești și de pregătire pentru marea experiență a părăsirii Lumii Acesteia, cu angoasele specifice, prevestitoare. O mențiune aparte o reprezintă tablourile abordând feminitatea, fie ca maternitate, fie ca expresie a compasiunii ori a unor stări emoționale, legate de senzualitate, de capacitatea de sacrificiu sau de răzbunare, uneori misterios amestecate.
Deși recurge și la forme de expresie moderne în abordarea unor teme perene, dar parcă mereu mai actuale, demersul artistic al lui Radu Goia nu neagă acumulări artistice milenare, nici elemente tradiționale ale măiestriei pictorului, precum precizia desenului, eclerajul, efectele cromatice. Din această perspectivă, se poate vorbi, în acest caz, de un demers artistic redemptor, dătător de speranță.